Premiile „Rada Mihalcea pentru Tineri Cercetători în Știință și   Inginerie" 

Ediţia a X-a

 

 

Avem plăcerea de a vă invita să participați la ediția a X-a a premiilor „Rada Mihalcea pentru Tineri Cercetători în Știință și Inginerie”. Aceste premii anuale, inițiate în anul 2015, recunosc tinerii cercetători din domeniul științei și ingineriei care, prin munca lor, au demonstrat excelență și au adus contribuții extraordinare în domeniul lor de specialitate și societății.

Concursul este organizat de Primăria municipiului Cluj-Napoca în parteneriat cu Prof. Dr. Rada Mihalcea (cetățean de onoare al municipiului Cluj-Napoca începând cu anul 2014, profesoară la Universitatea Michigan).

 

Câștigătorii acestei ediții a concursului vor primi premii în bani (Locul I 3000 $, Locul II 2000 $ și Locul III 1000 $), mențiuni speciale precum și diplome de merit. Acestea vor fi înmânate în cadrul unei festivități organizate de către Primăria municipiului Cluj-Napoca, împreună cu Prof. Dr. Rada Mihalcea.

Premiile pentru câștigătorii acestui concurs sunt asigurate de următorii sponsori: Betfair, Emerson, Terapia.

 

Condiții de participare:

Se califică pentru candidatura la aceste premii toți cei care lucrează în cercetare într-un domeniu de știință sau inginerie, la universități, institute de cercetare sau companii din întreaga țară. Candidații trebuie să nu depășească vârsta de 35 de ani, împliniți până la data de 31 decembrie 2024 (inclusiv).

 

Aplicație:

Se solicită nominalizări și autonominalizări care să conțină următoarele documente:

1. Scrisoare de nominalizare sau autonominalizare care să sublinieze meritele candidatului și să demonstreze motivul pentru care candidatul este potrivit pentru premiul „Tineri Cercetători în Știință și Inginerie”.

2. Curriculum Vitae al candidatului, incluzând lista completă de publicații și aplicații de finanțare.

3. O scrisoare de recomandare.

4. O copie după cartea de identitate a candidatului.

 

Calendarul desfășurării concursului pentru anul 2024:

Materialele trebuie trimise în format electronic la adresa de e-mail tineri.cercetatori.stiinta.ing@gmail.com până la data de 3 iunie 2024. Scrisoarea de recomandare trebuie trimisă direct de către referenți la aceeași adresă de e-mail tot până la data de 3 iunie 2024. Aplicațiile primite după această dată nu vor fi luate în considerare.

Nominalizările vor fi evaluate de o comisie formată din cercetători din domeniul științei și ingineriei, prezidată de Prof. Dr. Rada Mihalcea (University of Michigan).

Câștigătorii concursului vor fi anunțați la data de 27 iunie 2024, iar premiile vor fi înmânate în cadrul unei festivități organizate de Primăria municipiului Cluj-Napoca în luna iulie sau august a acestui an.

 

Pentru orice întrebări referitoare la acest concurs, puteți scrie la adresa tineri.cercetatori.stiinta.ing@gmail.com.

 

Cu stimă,

Emil Boc

Primarul municipiului Cluj-Napoca

 

 

Întrebări frecvente:

 

1. În ce limbă trebuie să fie documentele de înscriere?

Este de preferat ca documentele de înscriere să fie în limba română, dar se primesc și în limba engleză.

 

2. Participanții din anii trecuți se pot înscrie?

Participanții din anii trecuți care nu au primit premii sau mențiuni, sunt încurajați să participe (dar nu și cei care au primit fie premiu, fie mențiune, în ediții trecute ale concursului).

 

3. Persoanele ce studiază în străinătate se pot înscrie?

Participanții trebuie să aibă o afiliere curentă cu o instituție din România ca să se califice (persoanele afiliate cu o instituție din România, dar aflate la un stagiu temporar în străinătate, se califică).

 

4. Persoanele care nu sunt de naționalitate română se pot înscrie?

Concursul este doar pentru persoane de naționalitate română.

 

5. Îmi puteți trimite ca model o scrisoare de recomandare/autorecomandare din anii trecuți?

Din păcate, nu putem trimite aplicații din anii trecuți din motive de confidențialitate. Criteriul principal de evaluare constă din contribuțiile științifice ale candidatului și impactul avut prin cercetare, prin urmare, ar fi indicat ca scrisorile de nominalizare și de recomandare să sublinieze aceste aspecte.

 

6. Care este vârsta până la care pot participa?

Candidații trebuie să nu depășească vârsta de 35 de ani, împliniți până la data de 31 decembrie 2024 (inclusiv).

 

 

 

Ați primit acest mesaj deoarece adresa dumneavoastră de e-mail este înscrisă la „Newsletter Primăria Cluj-Napoca - Comunicate de Presă”.

Prin acest mijloc de comunicare municipalitatea transmite mass-media informații de interes general.

Informații de interes public conform Legii și alte detalii despre proiecte, evenimente, acțiuni etc. sunt accesibile pe website-ul Primăriei: www.primariaclujnapoca.ro.

Vă informăm că datele personale furnizate de dumneavoastră vor fi prelucrate de Municipiul Cluj-Napoca cu respectarea tuturor cerințelor impuse de Regulamentul U.E. nr. 679/2006, precum și legislația în vigoare. 

În cazul în care nu doriți să mai primiți astfel de mesaje în viitor vă rugăm să accesați link-ul de dezabonare. Din momentul în care selectați opțiunea de dezabonare, adresa dumneavoastră va fi automat scoasă din baza noastră de date, iar pe viitor nu veți mai primi comunicate de presă din partea Primăriei Cluj-Napoca. 

Primăria Cluj-Napoca

Biroul mass-media

presa@primariaclujnapoca.ro

massmedia@primariaclujnapoca.ro

0264/431900

 

Primăria Cluj-Napoca
Calea Moților nr.3, Cluj-Napoca, România
Facebook Youtube Instagram
Setări abonare    |    Vezi online