Minciuna la copii și intervievarea copiilor în context judiciar – două dintre temele conferinței organizate în premieră în România de Asociația Europeană de Psihologie și Drept, care își reunește specialiștii la Cluj-Napoca, între 4 și 7 iulie 2023 (P)

2.049 de vizualizări
Asociatia Europeana de Psihologie si Drept / Foto: Facebook.com/European Association of Psychology and Law
Cercetători internaționali din psihologia judiciară, profesori universitari și practicieni din țară și străinătate se reunesc pentru prima dată în România, la Conferința Asociației Europene de Psihologie și Drept. Votată în premieră ca stat gazdă de către organizația europeană European Association of Psychology and Law, țara noastră organizează evenimentul la Cluj-Napoca, în perioada 4-7 iulie 2023. Ediția 2023 a Conferinței este organizată de Laboratorul de Cercetare în Psihologie Judiciară și Diferențe Interindividuale (RiddleLab) și de programul masteral de Psihologie Judiciară al Universității Babeș-Bolyai, având ca invitați o serie de parteneri de prestigiu. La eveniment sunt așteptați peste 100 de cercetători, practicieni și studenți din toată țara, alături de peste 150 de invitați internaționali. 
  • Persoanele care activează în domenii ce presupun interacțiunea semnificativă cu copiii (psihologi, judecători, procurori, avocați, asistenți sociali, profesori, terapeuți etc) sunt invitate să se înscrie ca audient la Conferința din 4-7 iulie, dacă sunt interesate de cele mai recente descoperiri din domeniul intersecției dintre psihologie și sistemul de justiție
  • Tot acum s-a deschis și apelul pentru depunerea lucrărilor pentru EAPL 2023 pentru cei care vor sa prezinte propriile studii. Data limită pentru depuneri este 24 Aprilie, 2023
Victoria Talwar / Foto: eaplconference.ro

Printre experții care vor fi prezenți la Conferința de la Cluj-Napoca din 4-7 iulie 2023 se află Victoria Talwar, profesor și președinte al Departamentului de Psihologie Educațională și Consiliere Psihologică la Universitatea McGill din Canada, unul dintre specialiștii de referință internațională în cercetările privind onestitatea copiilor, a comportamentelor de inducere în eroare și cu privire la credibilitatea martorilor-copii. Aceasta va vorbi la Cluj-Napoca despre minciuna la copii, despre modul în care se dezvoltă disimularea verbală și implicațiile legale în mărturiile depuse de copiii martori. 

Irit Hershkowitz / Foto: eaplconference.ro

Un alt specialist de top ce va lua cuvântul în cadrul Conferinței de la Cluj-Napoca este Irit Hershkowitz. Profesor de Asistență Socială la Universitatea din Haifa, Israel, Irit Hershkowitz este unul dintre autorii protocolului internațional (NICHD protocol) aplicat în interogatoriile luate copiilor, în întreaga lume. Cu o experiență de trei decenii de cercetări în teren cu privire la cele mai bune practici privind interviurile copiilor, aceasta este co-autorul cărții „Spune-mi ce s-a întâmplat: interviuri investigative structurate ale copiilor victime și martori” – volum de referință în practica internațională în justiția cu minori.

Vezi aici specialiștii invitați care vor lua cuvântul la Cluj-Napoca, la Conferința Asociației Europene de Psihologie și Drept 2023

Asociația Europeană de Psihologie și Drept este organizația europeană de referință pentru cercetarea și practica psihologică aplicate în context legal. Edițiile anterioare ale conferinței anuale organizate de Asociație au fost în Turku, Finlanda; Mechelen, Belgia; Toulouse, Franța; Nuremberg, Germania; Sankt Petersburg, Rusia; Coventry, Marea Britanie; Miami, SUA etc.)

Conferința de la Cluj-Napoca a Asociației Europene de Psihologie și Drept (EAPL, 2023) se desfășoară sub titlul „Psihologia judiciară: De la cercetare la practici eficiente”.

Principalele teme care vor fi dezbătute sunt:

  • Intervievarea copiilor în context judiciar
  • Detectarea minciunii și simulării
  • Evaluarea Validității Declarațiilor – Evaluarea credibilității
  • Psihologie penitenciară
  • Identificarea și memoria martorilor oculari
  • Intervievarea, interogarea și confesiunile
  • Evaluarea legală și evaluarea riscului/ Probațiunea
  • Indicatorii verbali ai simulării
  • Psihologie militară
  • Luarea deciziilor în context judiciar
  • Investigațiile criminalistice
  • Victimologie

„Considerăm un prilej foarte valoros să aducem la aceeași masă cercetători internaționali de renume din psihologia judiciară internațională, alături de mediul universitar și practicienii din România. Vom avea ocazia să ancorăm practica în cercetare și să ne raportăm la bunele practici internaționale, rămânând realiști cu privire la aplicabilitatea în sistemul nostru judiciar”, anunță organizatorii.

Conferința se va desfășura în format fizic și va cuprinde workshop-uri, simpozioane, sesiuni de postere și, poate printre cele mai importante activități, oportunități de interactivitate și networking susținute de EAPL prin introducerea unor noi tipuri de prezentări (sesiuni de Focus al experților și sesiuni de Întrebări principale nerezolvate).

Pentru orice întrebări despre procesul de depunere a lucrărilor, contactați eaplconference@psychology.ro.

Vezi aici site-ul oficial al Conferinței Anuale a Asociației Europene de Psihologie și Drept – 4 – 7 iulie 2023 Cluj-Napoca.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca anunță că vrea să creeze un pol al universităților din Transilvania, după ce a ratat intrarea în primele consorții paneuropene cu finanțare europeană

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca își anunță intenția de a construi “un pol academic în Transilvania”, după ce a ratat primul val de finanțări europene pentru construirea de „Universități europene”. UBB…
Vezi articolul